De ce eu?
Poate că întrebarea este, uneori: de ce nu?
De ce sfârșitul lumii e aproape?
De ce nu am mașină? De ce nu am un apartament? De ce cineva nu mă iubește așa cum merit? De ce nu am destui bani? De ce viața e atât de grea?
Șirul de întrebări poate continua.
Zilnic ne întrebăm de ce unele lucruri nu ni se întâmplă sau de ce ni se întâmplă. Ca și cum nu am înțeles niciodată că viața se întâmplă oricum, indiferent cât de mult m-aș împotrivi eu sau tu.
Mai am momente când îmi pun întrebări existențiale și mai sunt momente în care oamenii din jurul meu au probleme existențiale. Și asta e normal. Face parte din a fi umani.
Dar uneori mă văd având o furie interioară față de unele persoane. Poate pentru că eu nu am avut întotdeauna de ales în viața mea. Am fost educată să nu mă plâng prea mult și să încerc, dacă se poate, să mă focusez mai întâi pe cum rezolv problema. Apoi putem să ne plângem.
Ca să o citez pe mama mea:
„Rezolvăm problema și apoi putem să ne punem pe prispa casei să plângem despre asta.”
Nu aș duce ideea asta la extrem. E bine să ceri ajutor atunci când ai nevoie. E bine să spui că doare. E bine să recunoști că uneori nu poți.
Dar cum facem atunci când ajungem să ne plângem și de lucrurile mici?
De ce trebuie să fac eu asta? De ce trebuie să îmi duc câinele afară? De ce trebuie să ajut pe cineva? De ce eu?
Și întrebarea mea vine:
De ce nu?
Nu toate lucrurile care ni se întâmplă sunt alegerile noastre. Uneori viața ne pune în situații pe care nu le-am ales și există momente în care libertatea noastră de a alege este mult mai limitată decât ne-am dori.
Dar cred că, de multe ori, avem totuși o responsabilitate pentru ceea ce alegem să facem cu ceea ce ni se întâmplă.
Dacă ceva nu îți place și poți alege altceva pentru tine, alege. Dar acceptă și consecințele alegerii tale.
Și cred că ideea de consecință este, uneori, problema.
Pentru că noi am vrea să avem o viață de succes fără efort. Prietenii sau relații solide fără să aducem ceva în relațiile respective. Să arătăm bine fără să mergem la sală. Să fim sănătoși fără să avem grijă de noi.
Și lista poate continua.
Uite cum ajungem să trăim în iluzia că putem avea totul fără să facem nimic.
Poți fi iubit pentru ceea ce ești, dar cred că, în timp, oamenii așteaptă și reciprocitate. Poți petrece o viață întreagă plângându-te de ceea ce nu ai, dar plângerea singură nu va schimba lucrul de care te plângi.
Poți să aștepți ca cineva să vină să te salveze și, într-o zi, s-ar putea să îți dai seama că ai așteptat degeaba.
Putem să ne plângem de toate lucrurile care nu funcționează bine și, între timp, să uităm să vedem tot ceea ce funcționează.
Exact așa cum am făcut și eu.
M-am focusat atât de tare pe ceea ce nu merge bine, încât am uitat unde sunt și cine sunt. Am uitat să mă uit și la ceea ce există deja și să fiu recunoscătoare pentru omul care sunt astăzi.
Eu, la 30 de ani.
O persoană inteligentă și perseverentă. Îmi plac oamenii și îmi place să îi descopăr. Îmi place să înțeleg cât mai mult din natura umană. Dau multe șanse și, uneori, ajung să fiu rănită.
Sunt recunoscătoare că situațiile prin care am trecut nu m-au transformat într-un om plin de resentimente și că încă sunt capabilă să văd bunătatea și frumusețea lumii.
Iubesc animalele. Iubesc natura.
Și poate lucrul pe care îl apreciez cel mai mult la mine este tăria de caracter pe care am avut-o și puterea interioară de a trece prin situațiile pe care am ales să le trăiesc, bune sau rele, dar și prin cele pe care viața pur și simplu mi le-a pus în față.
Toate, într-un fel sau altul, m-au adus la omul care sunt astăzi.
Și poate că, atunci când începi să vezi ceea ce există deja în viața ta, începi să te uiți diferit și la oamenii care există în ea.
Pentru că oamenii care ne înconjoară ajung să ne schimbe. Uneori în bine, alteori în rău. Iar unul dintre lucrurile pe care încerc să le învăț este să fiu atentă la oamenii pe care îi aleg aproape.
Să aleg oamenii care mă ridică, dar care mă lasă și să îi ridic. Oamenii cu care există reciprocitate. Oamenii care nu ignoră întunericul lumii, dar care nu uită, din cauza lui, că există și lumină.
Pentru că poate nu putem alege tot ceea ce ni se întâmplă.
Dar, atunci când putem alege, contează foarte mult ce alegem să facem cu ceea ce ni s-a dat.
“Uneori, lumina și întunericul încap în același cer”